ramasitele celor puternici

un plan bun pentru salvare,
este sa ai incredere in tine,
si sa ai acea credinta necesara,
pentru a avea parte,
de tot ce este mai bun
dar cand lucrurile iau,
o intorsatura groaznica,
este greu sa  te mai tii
strans de acea credinta,
cand moarte iti ranjeste,
strident la fereastra,
cand te simti singur,
sau pur si simplu,
iti pierzi toate simturile,
si nu mai poti respira
nu mai ai caldura in tine,
nu mai ai speranta,
asa ca singurul lucru,
pe care-l poti face,
este sa o iei pe urmele,
celor puternici,
si sa te regasesti,
in visele si sperantele lor.

rusinea celor pierduti

rusine sa va fie ca va lasati condusi de lacomie,
rusine sa va fie ca va lasati condusi de prostie,
nu mai stiti ce ati fost si ce ati ajuns?,
nu mai stiti ce e lumina si ce e intuneric?,
va este frica de necunoscut?
sau de propiile voastre umbre?
nu va lasati inselati de valul confuziei,
lumea se dilata si devine din ce in ce mai stramta,
orbii se dezleaga la ochi pentru a vedea necuprinsul,
nu va este rusine ca v-ati pierdut lumina?
nu va este rusine ca ati ramas intunecati?,
voi credeti ca faceti bine,
dar de fapt faceti foarte mult rau,
de ce sunteti aici?, pentru a conduce lumea spre pierzanie,
dragi presedinti...sinuciderea e singura VOASTRA CALE,
VRETI razboi si durere?....atunci veti avea parte de de tot necuratul si toata mizeria....mancati si beti pana in ziua in care vi se v-a cere socoteala pacatelor voastre,si nu veti mai putea dormi in pace.

apocalipsa

in trecerea anilor se vede,
chipul insetat al,frumoasei,
soprana ce canta spre nemurire,
in munti tresarea o privire,
paranoica insetata de razbunare,
ochii mintii ne obliga,
s-o luam pe calea inteleptilor,
pe calea celor drepti si puternici,
oameni insetati de nemurire,
caci ei viseaza spre nemurire,
ei vegheaza carcasele ,
si simturile noastre oarbe,
un gand ma duce spre un taram,
al rastignirii celor condamnati,
damnatii isi iau ramas bun ,
de la viata iar fericirea uitarii,
ale unor perioade proaste,
se pot vedea acum in rasetul,
marilor provocari,
ne apuca seara si coltii plini de venin
ne vaneaza, iar acel venin nu ne ucide,
ne distorsioneaza,
viziunile catre un paradox,
lumea se cutremura,
ea e pe cale de disparitie,
si vor aparea oameni rastigniti,
peste tot, vom avea soarta lui hristor,
dar lumea in care vom intra ne v-a deosebi,
de animalele ce ne vaneaza in noaptea,
cand spiritele uita de spirala timpului,
si nu vom mai fi ca cei blestemati.

Vise sfaramate

Sunt inchis intr-o cusca a viselor sfaramate,
Plange natiunea, dar nu stii,
Ce insemn au lacrimile lor,
Este plansul inchiderii mele in cusca,

Vor sa fiu liber, sa-mi deschid aripile,
Si sa zbor catre o lume buna,
Si cand linistea tie singurul prieten,
Norii se incarca cu lacrimi grele,
Iar moartea se apropie de mine,
Si tu esti singura care o poate alunga,

Si ma tot bantuie gandul,
Vrei sa ma vezi macar o zi,
In carne si oase,
Sau sa ma vezi ca o iluzie,
Tot restul vietii tale.

Tacere absoluta

Lacimi bantuite de spirite,
Lacrimi a unor aisberguri,
Ce se topesc usor,
Sub flacara iluziei,
O reflectie a unor umbre oarbe,
O tacere absoluta a unor zei de temut,
Tacerea lor este intelepciune,
Lupi flamanzi de atatea seri,
Ratacind in spirala timpului,
Avalanse imense,
Ca niste pietre mici,
Ce devin la destinatie,
Niste bolovani uriasi,
Tacerea a patruns totul,
Si nimic nu e mai dulce ca ea.